749 - 6 februarie 2012 - ANALIZE

Românii de pretutindeni
În 2003, se punea la cale lansarea Facebook. Ce îi mărturisea Mark Zuckerberg prietenului său cel mai bun
La Barcelona s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a Conferinţei „Şanse egale într-o Europă unită”
Ordine și dezordine în paradis
- de Octavian Lupu, Bucureşti


Românii de pretutindeni

Nu scăpăm prea curând de viza pentru SUA: noul Visa Waiver va fi mai strict
Deşi pragul de respingere a vizelor ar putea deveni de 10%, faţă de 3% cât este în prezent, România tot nu va intra în program, de vreme ce rata de respingere e de 22,4%. Un nou proiect de lege privind Visa Waiver a fost introdus, marţi, în Congresul american, însă forma actuală a acestuia nu favorizează România. Proiectul se referă la o rată de respingere a cererilor de viză de maximum 10% pentru ca un stat să obţină eliminarea vizelor. Or, în cazul României, rata de respingere e de 22,4%. Proiectul a fost introdus de senatorii americani Barbara A. Mikulski (democrată, reprezentând statul Maryland) şi Mark Kirk (republican, reprezentând statul Illinois). Intitulat Visa Waiver Program Enhanced Security and Reform Act, documentul beneficiază de susţinere din partea ambelor formaţiuni politice americane şi din partea preşedintelui Obama şi, potrivit unui comunicat al senatoarei Mikulski, are ca scop încurajarea deplasărilor şi turismului din Statele Unite. MAE anunţa, la 4 ianuarie, într-un comunicat în care prezenta situaţia ratei de refuz a vizelor pentru SUA, că "aşteaptă cu încredere rezultatele procesului legislativ în curs, din SUA, de modificare a criteriilor de acces în programul Visa Waiver, în condiţiile în care pragul actual de 3% al ratei de refuz al solicitărilor de viză este, în mod obiectiv, extrem de dificil de atins". Ambasada SUA a explicat în repetate rânduri, pentru "Adevărul", că românii cărora le-a fost refuzată viza nu ar mai trebui să depună o nouă solicitare dacă nu există schimbări majore în viaţa lor, deoarece aceasta contribuie la creştere ratei de refuz. Pe de altă parte, proiectul legislativ prevede că statele care doresc să fie incluse în programul Visa Waiver trebuie să aibă o rată de depăşire a perioadei de şedere legală (overstay rate) pentru cetăţenii care nu sunt imigranţi de maximum 3%, însă oferă Secretarului pentru Securitate Internă al SUA o anumită flexibilitate. Astfel, acesta poate face excepţie de la aplicarea acestui criteriu pentru ţările a căror participare la programul Visa Waiver nu prezintă o ameninţare la adresa ordinii publice, a securităţii sau a normelor privind imigraţia şi cu condiţia ca respectivele state să "coopereze pe deplin cu SUA în combaterea terorismului". Proiectul de lege ar autoriza de asemenea Secretarul pentru Securitate Internă al SUA să "plaseze un stat membru al Visa Waiver într-o perioadă de probă în cazul în care rata de depăşire a perioadei legale de şedere (overstay rate) depăşeşte 3%, trimiţând astfel un mesaj puternic actualelor state membre ale programului că SUA sunt decise că acesta trebuie să fie o componentă a securităţii noastre". Proiectul de lege a fost salutat de către ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.
Demonstraţii anemice în marile oraşe italiene în sprijinul „revoluţiei”
Dintre cei peste un milion de români stabiliţi în Italia, circa 200 au manifestat în patru oraşe diferite în semn de solidaritate de mişcările de protest de acasă. Deşi se anunţa un week-end „fierbinte” la nivelul mişcărilor sociale, realitatea din teren a fost cu totul alta. La Roma, Florenţa, Bologna şi Milano, grupuri de ordinul a câteva zeci de persoane s-au adunat la mitinguri autorizate de autorităţile locale pentru a-şi striga nemulţumirile. Aşa cum era de aşteptat, principalele ţinte ale protestelor au fost PD-L Italia, guvernul de la Bucureşti şi preşedintele Băsescu. Diferenţa a încercat să o facă Milano, unde mitingul a fost organizat de Grupul Revoluţionarilor şi protestul s-a vrut „împotriva tuturor guvernărilor de până acum”. Acest fapt nu l-a împiedicat pe preşedintele PSD Milano, Ciprian Manoliu, să participe la protest şi să împartă celor prezenţi lozinci împotriva actualei guvernări. Tot la Milano, printre cei mai activi protestatari s-a numărat şi Rocco Faraco - „Zio Rocco” pentru apropiaţi - un italian îndrăgostit de România. Spre diferenţă de mulţi ani români care au preferat o duminică în familie, Rocco a luat steagul României şi a ieşit să-şi strige nemulţumirea: „Eu iubesc România, merg des în România, dar nu pot să mă fac că nu văd cât de prost este administrată ţara”. Manifestaţia de la Milano a fost animată de circa 30 de persoane. La Roma protestul a luat o altă turnură din dorinţa principalului organizator, ARI Roma, de a elimina partidele româneşti din viaţa politică a românilor din Italia. ARI Roma este sprijinită în acest demers de un mai vechi militant pe această temă, Partidul Identitatea Românească. Acest protest mediatizează şi o petiţie on-line. Numărul participanţilor la Roma a fost de circa 60. Pe aceeaşi linie fie politică, fie de dezinteres din partea românilor din Italia s-au înscris şi protestele din Florenţa şi Bologna. În oraşul lui Dante mitingul a fost organizat de un grup de iniţiativă format pe lângă două organizaţii de tineret, ceea ce a făcut ca media de vârstă a celor ieşiţi în stradă să fie foarte fragedă. Printre protestatari s-a aflat şi Ştefan Stănăşel, „dizident” din PD-L Italia, care ne-a declarat telefonic că a numărat circa 60 de persoane.
Procesul lui Ioan Clămparu demarează în Spania
Va fi judecat, la Tribunalul Provincial interlopul român Ion Clămparu, fost responsabil al celei mai temute şi puternice reţele de trafic de carne vie de pe continent. Procuratura cere 16 ani de închisoare pentru "Cap de Porc". Reţeaua lui Clămparu este responsabilă de exploatarea sexuală a prostituatelor din Casa de Campo şi din Poligonul Marconi, din Madrid, deşi gruparea avea ramificaţii şi în alte ţări, precum Italia, Irlanda, Franţa şi Marea Britanie. De altfel, în ziua arestării, în septembrie 2011, Clămparu se afla pe lista celor mai căutaţi infractori a poliţiei spaniole, a poliţiei române şi chiar a Interpolului. Dar acum, lui "Cap de porc", liderul mafiei române care arunca bancnote de euro în stânga şi dreapta, i-a sosit vremea să dea socoteală în faţa Justiţiei, scrie ABC. Începând de marţi, va fi judecat la Tribunalul Provincial din Madrid pentru patru infracţiuni de proxenetism, una dintre ele asupra unei minore, şi alta pentru provocarea unui avort, pentru care procuratura cere un total de 16 ani de închisoare. Alături de Ioan Clămparu, vor fi judecaţi şi Monica V. şi Tanafidis B., inculpaţi şi ei în infracţiunea de provocare de avort. Pentru acest trio, procuratura cere o pedeapsă de 16 ani de închisoare. Între timp, pentru ceilalţi inculpaţi, acuzaţi de infracţiunile de proxenetism şi exploatare sexuală a minorilor, procurorii cer câte opt ani de închisoare. Este vorba de Stan J., Druga B., Gheorghe D., Gheorghe C. şi Marius A.V.
Minor român, arestat pentru două furturi cu violenţă
Agenţii Corpului Naţional de Poliţie ai Comisariatului El Natahoyo din Gijon (Asturias) au arestat un minor de 16 ani, de naţionalitate română, acuzat de două furturi cu violenţă comise în luna ianuarie. Primul furt a avut loc pe 22 ianuarie. Atunci, tânărul român a atacat, din spate, un bătrân de 85 de ani, care tocmai scosese 100 de euro de la bancomat. Adolescentul i-a smuls banii din mână şi a luat-o la fugă. Octogenarul, rănit în urma atacului, a avut nevoie de primul ajutor din partea unei femei care trecea prin zonă şi care a anunţat Poliţia de cele întâmplate, scrie La Nueva Espana. Pe 27 ianuarie s-a petrecut al doilea furt. De data acasta, tânărul a acţionat la 7 dimineaţa, atacând o femeie care tocmai deschidea chioşcul proprietate personală, situat pe strada San Bernardo. Minorul a prins-o pe femeie de gât, din spate, pentru a o împiedica să-i vadă faţa şi i-a strâns mâna în care ţinea geanta, până când aceasta a dat drumul poşetei. Românul a luat geanta, a împins-o puternic pe victimă şi a luat-o la fugă. În momentul arestării, minorul a recunoscut că el este autorul ambelor furturi şi a predat de bună voie poliţiştilor telefonul mobil furat celei de-a doua victime. Procuratura pentru minori din Principatul Asturias se va ocupa de acest caz, iar adolescentul român va fi deferit justiţiei.
O româncă, noua „Ken Lee“ a Bulgariei!
După ce în urmă cu patru ani Valentina Hasan a cântat la un talent-show din Bulgaria „Ken Lee", varianta ei a piesei „Without You" a cântăreţei Mariah Carey, o româncă îi calcă pe urme cu propria variantă a hitului „They Don't Care About Us", al lui Michael Jackson. Elena Cojocaru s-a prezentat în septembrie anul trecut la show-ul „X Factor Bulgaria". Şi-a ales piesa „They Don't Care About Us" lui Michael Jackson, însă nu a reuşit decât să „masacreze" versurile în engleză şi să smulgă hohote de râs din partea juriului şi publicului. Interpretarea inedită i-a oferit româncei porecla de „noua Ken Lee a Bulgariei".
Un politician francez a postat pe blogul său o caricatură jignitoare la adresa românilor
Un politician francez, membru al partidului naţionalist şi candidat la alegerile legislative, a postat pe blogul său o serie de caricaturi rasiste şi xenofobe. Printre acestea şi una cu un Moş Crăciun român a cărui origine este uşor de recunoscut pentru că „intră pe uşă" şi pleacă ,,cu un televizor", relatează cotidianul ,,Le Parisien". Caricatura semnată de Stéphane Poncet, candidat din partea Frontului Naţional la alegerile legislative din Villeurbanne (Rhône), arată un Moş Crăciun care cară un televizor. Imaginea este însoţită de textul : ,,Atenţie la Moş Crăciun venit din România. Uşor de recunoscut. Intru pe uşă şi plec cu televizorul". Într-o altă caricatură a lui Poncet este prezentată o persoană de culoare, cu nişte buze enorme, care spune : ,,Sunt prioritare locuinţele, locurile de muncă, ajutoarele sociale, este adevărat că în Franţa noi suntem de neatins şi chiar imposibil de expulzat atunci când comitem infracţiuni".
Domnica Cemortan, moldoveanca de pe Costa Concordia, a fost audiată de procurorii italieni
Tânăra de 25 de ani din Republica Moldova despre care presa a scris că s-ar fi aflat la cină cu căpitanul navei de croazieră Costa Concordia în timpul naufragiului din 13 ianuarie a fost audiată miercuri de procurori în Italia, scrie cotidianul La Repubblica. Potrivit publicației italiene, interogatoriul a durat cinci ore, în secția de carabinieri din Grosseto, unde procurorii au decis s-o audieze, departe de camerele de luat vederi. Oamenii legii i-au pus întrebări în legătură cu seara petrecută în compania comandantului navei înainte de naufragiu. Pentru ca moldoveanca să fie interogată, a fost creată o comisie rogatorie, dar Domnica Cemortan s-a prezentat singură, pe neașteptate, în Italia, pentru a fi audiată. După interogatoriu, tânăra a urcat într-o mașină și a plecat imediat. La Repubblica mai scrie că Domnica avea capul acoperit de gluga paltonului său de culoare închisă și purta ochelari de soare. Carabinierii i-au făcut drum, ținând-o departe de jurnaliști. Potrivit unor surse, fata a fost interogată de către procurori în calitate de persoană care deține informații despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea naufragiului, inclusiv referitor la motivul prezenței sale la bordul Costa Concordia. Anterior Domnica Cemortan a declarat pentru „Adevărul” că în momentul impactului navei cu stâncile era la cină cu prietenii, nu cu căpitanul navei Francesco Schettino. Ea negat categoric că ar fi fost amanta comandantului, după cum au presupus unii colegi de-ai săi, citați de presă. Tânăra a povestit că s-a aflat alături de căpitan și alți membri ai echipajului pe puntea de comandă a vasului naufragiat până la ora 23.50, în timp ce unii martori afirmau că Schettino ar fi părăsit nava mai devreme.
Circumstanţele morţii unei adolescente românce au îngrozit Irlanda
Poliţia irlandeză a demarat o anchetă pentru crimă, după ce testele au confirmat că rămăşiţele găsite săptămâna trecută în munţii Wicklow îi aparţin unei tinere românce, Mărioara Rostas, în vârstă de 18 ani. După zece zile de căutări, corpul tinerei românce, împuşcată în cap, a fost găsit înfăşurat în plastic şi îngropat. Familia a fost anunţată după confirmarea identităţii, scrie „Irish Independent". Poliţia a lansat operaţiunea de căutare la 11 ianuarie, după primirea unei informaţii anonime. Tânăra a fost declarată dispărută de familie încă din ianuarie 2008, când a fost văzută ultima oară de fratele ei în centrul oraşului Dublin. Dispariţia ei a fost pusă pe seama unui infractor din Dublin şi unei rude a acestuia, şi se presupune că ar fi fost agresată sexual mai multe zile înainte de a fi împuşcată în cap, într-o casă din cartierul The Coombe, care a fost ulterior incendiată. Infractorul, bănuit că ar fi ucis-o pe tânără, este suspectat şi în cazul împuşcării mortale a unei alte tinere din Dublin, Darren Cogan, în vârstă de 19 ani, în iunie 2011. Circumstanţele morţii adolescentei românce, Mărioara Rostas, ucisă în Irlanda în 2008, îngrozesc presa şi anchetatorii însărcinaţi cu cazul, scrie „The Belfast Telegraph". Şapte suspecţi - cinci bărbaţi şi două femei - au fost arestaţi deja, în perioada noiembrie 2008-octombrie 2009, şi interogaţi în legătură cu dispariţia ei, iar noi arestări sunt aşteptate pe măsură ce poliţia avansează cu ancheta. Surse din poliţie au recunoscut că până şi detectivii cu experienţă au fost şocaţi de circumstanţele morţii Mărioarei şi de modul în care autorii crimei au scăpat de cadavru, găsit în poziţie de fetus, într-o pungă îngropată la mică adâncime, la baza unui copac. Ofiţerul de poliţie Michael O'Sullivan a descris-o pe româncă drept o tânără nevinovată, fără apărare, care părea mai mică de 18 ani şi care se află în Irlanda de trei săptămâni atunci când a fost răpită, agresată şi apoi ucisă într-o casă din Dublin. Ulterior, casa a fost incendiată, într-o tentativă de a distruge dovezile. Poliţia a lansat un nou apel către eventuale persoane care au informaţii despre acest caz să contacteze autorităţile. Autopsia a confirmat că tânăra a fost împuşcată în cap, iar, în prezent, medicii legişti efectuează alte teste, înainte ca trupul neînsufleţit să fie predat pentru înmormântare. Poliţia irlandeză crede că un gangster din Dublin, aflat în prezent în închisoare, a organizat răpirea şi uciderea româncei, împreună cu mai mulţi apropiaţi ai săi.

rubrică realizată de Andrei Niţă, Washington DC

top

În 2003, se punea la cale lansarea Facebook. Ce îi mărturisea Mark Zuckerberg prietenului său cel mai bun
Dialogul de mai jos, publicat de Business Insider, are loc în 2003, între Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, şi Adam D`Angelo, cel mai bun prieten al său din liceu. Cei doi vorbesc despre cum ar trebui să arate "treaba cu Facebook".
Zuckerberg: Știi că fac site-ul ăsta de dating. Mă întreb cât de similar este cu Facebook. Pentru că, cel mai probabil, vor fi lansate în acelaşi timp. Sau, aş putea să renunţ la site-ul de dating înainte să le spun asta!
D'Angelo: Ha, ha (râde)
Zuckerberg: Nu cred că oamenii s-ar înregistra pe Facebook dacă ar afla că este un site de dating. Oamenii sunt sceptici când vine vorba despre datingul online. Pe de altă parte, site-ul de dating va fi promovat foarte bine. Mă întreb care este soluţia ideală. Cred că Facebook, lansat de unul singur, ar atrage mulţi oameni. Dacă le-aş lansa în acelaşi timp vor da greş şi niciunul nu va ieşi învingător. Vreo idee? Eventual care să le consolideze pe amândouă.

D'Angelo: Să le combinăm într-o platformă prietenoasă. Stanford are ceva asemănător, care funcţionează doar pentru ei.
Zuckerberg:  Ma gândeam să facem asta cu Facebook.
D'Angelo: Aha.
Zuckerberg: Treaba este că ei au un programator care ar putea termina site-ul şi au şi bani pentru promovare şi restul. Dar stai să am şi eu bani! Prietenul meu, care vrea să fie sponsor, este şeful unei societăţi de investiţii. O duce foarte bine, are mulţi bani.
D'Angelo: lol (râde)
În lunile care au urmat conversaţiei cu D`Angelo, Zuckerberg, cu puţin ajutor de la prietenii săi din Universitatea Harvard (Eduardo Saverin şi Dustin Moskovitz) au pus pe picioare reţeaua Facebook (iniţial numită The Facebook).
Creat iniţial la Harvard, SUA, Facebook era la origine o reţea socială cu circuit închis pentru studenţii acestei universităţi. Ulterior, ea s-a deschis şi altor universităţi americane. La început verificarea apartenenţei la universitate se făcea prin adresa de poştă electronică a studentului, dar începând din septembrie 2006 reţeaua a fost deschisă tuturor. Imediat, reţeaua Facebook a devenit foarte populară dar şi controversată, fiind interzisă în câteva ţări din Orientul Mijlociu.
În primele nouă luni din anul 2010, Facebook a înregistrat un profit net de 355 de milioane de dolari la venituri de 1,2 miliarde de dolari. În România, Facebook avea 2,4 milioane de utilizatori în ianuarie 2011. În septembrie 2011, numărul a crescut la peste 3,7 milioane de utlizatori.

A pierdut 400 de milioane de dolari pentru că a rămas la facultate. Colegul său de cameră e miliardar
A ales să nu părăsească Harvard atunci când i s-a propus o ofertă care acum pare de nerefuzat. Decizia lui de a nu participa la acest proiect este considerată în prezent o greșeală de 400 de milioane de dolari.
Joe Green este omul care a fost martor la nașterea Facebook, dar de care nu ai auzit niciodată. Asta pentru că a refuzat să ia parte din proiect. Frica a stat în calea succesului personal și, în ultimă instanță, a unei averi considerabile.
Povestea a început în camera de cămin de la Harvard pe care o împărțea cu fondatorul Facebook Mark Zuckerberg. Green îl ajutase pe Zuckerberg cu site-ul “hot or not” Facemash. Însă au fost descoperiți în scurt timp de conducerea facultății și amenințați cu exmatricularea. Așa că, atunci când Zuckerberg a hotărât să înființeze Facebook - afacerea de 17,5 miliarde de dolari care va fi listată la bursă începând cu această săptămână - și a vrut să-l coopteze și pe colegul lui de cameră în proiect, acesta a refuzat.
“Am avut ceva probleme cu proiectul anterior… iar tatăl meu, care este profesor, nu a fost fericit cu perspectiva ca eu să fiu exmatriculat. Lui Zuckerberg îi place să facă mișto de el din cauza asta, însă suntem în continuare foarte apropiați”, a spus Joe Green pentru postul american de televiziune ABC.
Așadar, pentru o scurtă perioadă de timp, cei doi au mers pe drumuri separate. Zuckerberg și-a văzut de site, Green a lucrat în cadrul campaniei electorale din 2004 a lui John Kerry. Însă fostul coleg de cameră a fondatorului Facebook nu a putut sta departe de proiectul devenit fenomen internațional între timp. Are acțiuni în cadrul companiei și este creatorul aplicației și site-ului Causes, prin intermediul cărora le poți sugera prietenilor tăi să lupte pentru o cauză sau chiar să susțină un candidat politic. Scopul aplicației este să “ofere putere tuturor celor care au o idee bună sau pasiunea pentru schimbare să influențeze lumea”, spune Green. Potrivit acestuia, aplicația este accesată lunar de 6,5 milioane de useri. Prin intermediul Causes au fost strânși 50 de milioane de dolari pentru 50.000 de cauze.
Potrivit The New York Times, compania înființată de Green valorează acum 16 milioane de dolari.

Facebook nu va mai fi la fel niciodată. Rețeaua obligă pe toată lumea să-și schimbe profilul
Cea mai mare rețea de socializare își obligă cei peste 800 de milioane de utilizatori din întreaga lume să folosească cea mai nouă interfață, Timeline, considerată de mulți neinteresantă. Compania care administrează Facebook a anunțat că toată lumea va trece la noua înfățișare, fără să dea posibilitatea oamenilor să-și aleagă felul în care vor să arate profilele lor.
Fiecare user trebuie să-și găsească o fotografie pentru "cover"-ul paginii, care nu este aceeași cu a profilului. De asemenea, o altă modificare ce trebuie făcută, pentru cei care țin la datele personale, ar fi revizuirea permisiunilor pentru conținutul mai vechi pe care doresc sau nu să-l share-uiască.
Săptămâna trecută Facebook a lansat 60 de noi aplicații pentru mâncare, modă, fitness și travel. La fel ca altele, și aceste aplicații postează automat mesaje despre activitatea celor care le dezinstalează.

Confesiunile unor foști angajați de la Facebook: Cum e să lucrezi, de fapt, pentru Zuckerberg
Cea mai mare rețea de socializare din lume urmează să fie listată la bursă în acest an. Oferta publică pe care Facebook ar putea-o atrage se ridică la 100 de miliarde de dolari. Responsabil de acest succes este nimeni altul decât co-fondatorul său, Mark Zuckerberg (27 de ani). Ce înseamnă însă, să lucrezi cu unul dintre cei mai în vogă antreprenori din lume? Doi foști angajați ai rețelei sale au făcut câteva dezvăluiri pentru cei de la Business Insider. Iată ce au mărturisit aceștia.
Cum e să lucrezi pentru Zuckerberg
Cu toții știm cum a început nebunia The Social Network. Împreună cu niște prieteni de la Harvard și un amic de la Universitatea Stanford, Mark Zuckerberg a pus bazele celui mai de succes start-up de astăzi, într-o cameră de cămin. Lucrurile se întâmplau în 2004. Opt ani mai târziu, peste 800 de milioane de internauți devin membri ai companiei sale.
Facebook a ajuns un magnet pentru inginerii IT și pasionații de tehnologie, datorită inovației și flexibilității în rândul angajaților, concept pe care rețeaua îl promovează de ceva timp, asemenea altor branduri de genul` Google, Yahoo!, Apple etc.
Andrew Bosworth, fost angajat la Facebook, explică pe blogul său „ce înseamnă să lucrezi cu Zuck”. Mark se așteaptă ca oamenii din echipa lui să fie deschiși la dezbateri, să nu fie sentimentali și să experimenteze lucruri, notează Andrew. „Zuck pune presiune pe oameni”,  adaugă fostul angajat.
Pretențiile unui lider
Recent, Yishan Wong, alt fost angajat al site-ului de social media, a povestit pentru site-ul Quora că "Mark Zuckerberg nu este un dictator”. „Dacă ai încredere în propriile abilități și respect pentru propria persoană, ești stabil din punct de vedere emoțional și nu te afectează de fiecare dată când oamenii din jur încearcă să profite de fiecare oportunitate pentru a te <îngropa>, atunci Mark Zuckerberg este un șef potrivit pentru tine. Cu toate astea, el nu se află în poziția asta pentru a te dezvolta pe tine, pentru a-ți asigura promovare profesională. Asta e jobul tău și atât. Trebuie să te mulțumești cu asta”, le-a spus Wong celor de la Quora.
„Există o mulțime de oameni care se declară încântați că lucrează cu Zuckerberg, deși sunt mulți alții care mărturisesc cât de dificil este, totodată. El nu e tocmai o persoană carismatică, ideală cu care să colaborezi. De fapt, este un CEO în execuție, concentrat ca Facebook să-și atingă obiectivul. Asta nu înseamnă că este meschin, din contră, e un băiat drăguț din punct de vedere personal. Doar ca profesional, este atât de axat ca totul să iasă bine, încât are o anumită limită de toleranță pentru oamenii sensibili, fragili, emotivi, care îl împiedică să-și atingă scopul.” „S-a întâmplat de multe ori să-mi ceară părerea într-o chestiune și chiar dacă eram singurii oameni din camera respectivă, nu eram întotdeauna sigur că înțelegea ori îi păsa ceea ce îi spuneam (nu spunea nici „Bine”, nici „Mai vedem”, așa cum face toată lumea). Doar asculta, uneori privind în cu totul altă direcție. De fapt, el asculta în același timp la ceea ce-i spuneau toți și nu schița niciun gest până când nu lua o decizie, pe care s-o comunice apoi public.” „L-aș caracteriza drept <dur, dar corect>. Nu e ca un ghimpe în coastele tale, cu care să nu poți lucra, mai ales dacă ești genul de persoană care vrea să crească, să promoveze pe măsură ce trece timpul și-și dă toată silința pentru asta. Dacă vei vrea la un moment dat să iei o pauză, chiar și după ce ai înregistrat un succes, atunci s-ar putea să nu-ți pară chiar cel mai bun șef.”

Peste 4,4 milioane de români au cont pe Facebook
Aproximativ 20% din populația României are cont pe rețeaua de socializare Facebook, potrivit unei analize Facebrands.ro și Facebrands PRO. Numărul utilizatorilor a crescut cu 83% față de începutul anului 2011. Astfel, în prezent există 4.406.580 de utilizatori de Facebook în România, față de doar 2.405.920, cifra înregistrată în urmă cu un an. 91% din actualii utilizatori și-au declarat orașul de reședință, adică aproape dublu față de luna ianuarie 2011, când procentul era de doar 48%.
Evident, cei mai mulți utilizatori de Facebook în Romania sunt în Capitală - 1.053.020, 26,13%. Bucureștiul este urmat de Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, cu peste 4% din total.

top

La Barcelona s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a Conferinţei „Şanse egale într-o Europă unită”

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a organizat, în perioada 28-29 ianuarie 2012, cu sprijinul Consulatului General al României la Barcelona, cea de-a cincea ediţie a Conferinţei „Şanse egale într-o Europă unită”. La dezbaterile din cadrul Conferinţei au participat domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Ion Vîlcu, Ambasadorul României în Regatul Spaniei, doamna Carmen Cynthia Curt, Consul General al României la Barcelona, domnul William Brânză, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de  români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, domnul Cristian Rizea şi domnul Koto Iosif, membri ai aceleiaşi Comisii, domnul Nicolae Ivăşchescu, Secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei  Sociale, domnul Răzvan Horaţiu Radu, Subsecretar de Stat în Ministerul Afacerilor Europene, doamna Doina Domnica Pârcalabu, Preşedinte al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), doamna Paraschiva Dobre, Director  al Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, doamna Corina Chertes, Director al Institutului Limbii Române, domnul Doru Vasile Ionescu, consilier al Preşedintelui-Director General SRTv.
Din partea autorităţilor spaniole au participat domnul Javier Montero, directorul biroului pentru străini din cadrul delegaţiei Guvernului din Catalonia, domnul Miquel Esteve, reprezentantul pe probleme de emigraţie din cadrul Primăriei din Barcelona, domnul Xavier Alonso, reprezentant al Direcţiei pentru Imigraţie, domnul Gener Gordó, director general adjunct în cadrul Direcţiei Sprijin şi Promovare a Comunităţii Educative, doamna Yvonne Griley, director general politică lingvistică în cadrul Ministerului Culturii din Catalonia.
Evenimentul s-a bucurat de binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, reunind, în capitala Cataloniei, deopotrivă, responsabili ai autorităţilor centrale şi locale din cele două state, dar şi reprezentanţi ai mass-media şi ai comunităţii româneşti din Spania.
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, a mulţumit participanţilor pentru interesul faţă de subiectele aflate în discuţie, subliniind necesitatea unor astfel de dialoguri pentru identificarea de soluţii viabile la problemele pe care le au de înfruntat românii din Spania. Eugen Tomac a subliniat, în acest sens, importanţa respectării dreptului la vot al românilor din afara graniţelor României.
Domnul
Ion Vîlcu, Ambasadorul României în Regatul Spaniei şi-a exprimat speranţa că românii din acest stat vor reuşi să promoveze o imagine adevărată a României, asigurându-i de întreg sprijinul său. El i-a îndemnat pe aceştia să iniţieze acţiuni prin care să promoveze valorile culturale româneşti.
Doamna Carmen Cynthia Curt, Consul General al României la Barcelona a dat asigurări că, în calitatea sa de reprezentant al Ministerului român al Afacerilor Externe, va apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români din Spania.
La rândul lor, reprezentanţii mediului asociativ românesc din Spania au atenţionat oficialii români prezenţi la dezbateri asupra problemelor cu care se confruntă, prezentând, de asemenea, activităţile pe care le desfăşoară în Spania în vederea promovării culturii şi valorilor româneşti.
Dezbaterile Conferinţei au fost structurate sub forma a şase ateliere de discuţii: organizarea comunităţii româneşti din Spania; exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în Spania; principiile de funcţionare a sistemului de asigurări sociale şi pensii pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara ţării; identitate lingvistică, culturală şi spirituală în context European; imaginea comunităţii româneşti din Spania; politici europene pentru protecţia cetăţenilor europeni.
Conferinţa „Şanse egale într-o Europă unită” se înscrie în seria de dezbateri lansată de DRP în anul 2010 în scopul identificării şi soluţionării problemelor întâmpinate de românii din Italia şi Spania în procesul de integrare.

top

Ordine și dezordine în paradis
de Octavian Lupu, Bucureşti

Dacă vom privi la scara istoriei vom constata o alternanţă interesantă între perioade caracterizate de o relativă ordine şi intervale destul de lungi de anarhie şi dezordine în care toată structura este pusă în discuţie sub imperativul unor deziderate profund diferite faţă de perioada anterioară. Această dialectică dintre cele două stări fundamentale ale naturii în toate dimensiunile ei, ne conduce la constatarea că totul este de fapt trecător, cel puţin la scara „paradisului” terestru şi a universului ce îl înconjoară, concluzia imediată fiind dacă nu pesimistă, totuşi în mare măsură lipsită de acel optimism pe care ni l-am dori cu toţii.
Şi atunci, atât societatea, cât şi individul încearcă să evadeze într-un spaţiu „virtual”, construind „castele de nisip” în care să îşi hrănească iluzia eternităţii în mijlocul temporalităţii. Din acest punct de vedere, întreaga civilizaţie umană nu reprezintă altceva decât un efort de a contracara trecerea inevitabilă a timpului şi expirarea pentru fiecare dintre noi a intervalului de existenţă pe acest pământ. Însă efortul uman nu se opreşte aici, fiindcă alături de construcţia socială, religia vine în ajutorul construirii spaţiului virtual dincolo de existenţa prezentă, oferind punţi mai mult sau mai puţin ingenios construite peste linia de demarcaţie dintre lumea aceasta şi „cealaltă”, presupusă a fi la fel de reală şi mai presus de orice îndoială.
Fără a intra în polemică în vreun fel cu construcţia religioasă, pot totuşi să-i evidenţiez fundamentul bazat pe credinţă, mai degrabă decât pe logică sau raţiune, fapt care oferă multe puncte de atac din partea scepticismului, care pune sub semnul întrebării ceea ce nu se bazează pe elemente tangibile şi măsurabile. În ceea ce mă priveşte, având un simţ înnăscut al „transcendenţei” sau al lumii de „dincolo”, pot spune că dorinţa de a pune la îndoială religia nu m-a caracterizat niciodată. Însă pe de altă parte, componenta raţională din mine mi-a cerut mereu dovezi şi argumente pentru credinţa pe care o am, provocându-mă să caut iarăşi şi iarăşi noi temeiuri pentru demersul spiritual-religios.
Şi în acest sens, pot spune că alternanţa ordine-dezordine m-a dezorientat încă de la început, înţelegând că simţământul apocaliptic, adică de sfârşit de lume, l-au avut toate generaţiile care au trăit în perioade de tranziţie, de desfacere a unei anumite structuri şi de prefacere într-o nouă ordine, proces de altfel dureros şi plin de pierderi aparent inutile de valori materiale, dar şi de vieţi omeneşti. Fiindcă indiferent dacă ne place sau nu, crearea unei noi ordini se bazează pe costuri ce întrec orice raţiune de sorginte umanistă sau ecologistă.
Dezordinea ne sperie, are cumva spectrul invaziei popoarelor barbare şi prăbuşirea civilizaţiei în ruine, ceea ce seamănă într-un fel cu un sfârşit de lume. Toate culturile care au fost distruse au trecut prin astfel de simţăminte, fiindcă în final fiecare om şi fiecare popor caută sub o formă sau alta să supravieţuiască în „paradisul” suprafeţei acestui fragment de obiect cosmic numit „Pământ”. Dar pe de altă parte, de îndată ce distrugerea şi-a realizat rolul de măturare a structurilor existente, noile structuri de ordine încep să se facă vizibile, făcând să renască civilizaţia şi să apară zorile unei noi lumi.
Fie că este vorba despre potopul biblic, de scufundarea Atlantidei, sau pur şi simplu de distrugerea unor imperii străvechi în genul Persiei, Greciei sau Romei, dezordinea nu a făcut altceva decât să genereze germenii unei noi ordini, mult mai avansate şi trecerea către un orizont cu totul nou. Cu alte cuvinte, orice perioadă apocaliptică are şi o valenţă de progres, de trecere într-o realitate nouă, superioară celei precedente, generând o evoluţie evidentă la scara perioadelor istorice.
Toate bune şi frumoase, dar durata vieţii unui om este foarte mică în comparaţie cu scara timpului în desfăşurarea proceselor istorice. Iar dorinţa de a ne trăi existenţa în condiţii decente ne împinge spre disperare când avem neşansa de a ne afla sub spectrul Apocalipsei schimbării, a disoluţiei nemiloase a ordinii sub incidenţa căreia am apărut sau revenirii barbariei sub diferite forme. Mă opresc pentru moment cu scopul de a rememora tranziţia de la sistemul comunist la cel capitalist pe care l-am trăit pe o perioadă de peste douăzeci de ani şi nu pot spune altceva decât că am simţământul irosirii fără sens a resurselor ţării, precum şi a vieţii fiecăruia dintre noi.
Uneori, privind în faţă această realitate, mă încearcă un sentiment de profundă dezamăgire, chiar de disperare, fiindcă nu pot să pun cap la cap experienţa pe care am avut-o. De la cadrul dictatorial, decorat în culorile „roşii” ale socialismului, însă totuşi ordonat şi previzibil, la cel al disoluţiei într-un univers impredictibil, aflat sub semnul hazardului şi neprevăzutului, întreg spaţiul românesc a fost supus unor forţe de deformare şi torsiune care au zămislit o structură grotească, care ne sperie pe toţi. Cu toate acestea, nici pe departe nu se întrevede mult dorita ordine, iar prefacerea îşi continuă implacabilul joc al distrugerii până la temelii a tot ceea ce a fost înainte de căderea „conducătorului preaiubit”.
Monstruozitatea unei perioade caracterizate de dezordine constă în încleştarea dintre vechea ordine ce încearcă să revină la suprafaţă şi noua ordine ce caută să se înfiripe, generând în funcţie de evoluţia acestui conflict tot felul de „mutanţi”, adică de încercări nefericite de împăcare a celor două aspecte aflate în conflict. Deşi sunt de acord cu dorinţa de a împăca pe cât posibil elementele contrarii, uneori acest lucru este imposibil, iar efortul de a realiza o sinteză între cele două va conduce inevitabil la prelungirea agoniei şi la compromiterea noii ordini. Ba mai mult, efortul de a susţine structuri perimate este mai costisitor pentru societate şi individ, decât trecerea hotărâtă la o nouă structură, care chiar dacă nu este la fel de performantă, totuşi poate fi perfectibilă.
De aceea, cred că pericolul dogmatizării realizărilor din trecut, al idealizării excesive a unor anumite tradiţii de gândire, nu face altceva decât să ne împiedice în ajustarea dinamică necesară supravieţuirii într-un context care s-a schimbat. În acest sens, aş oferi imaginea unui vas de pasageri condamnat să se scufunde, dar care în mod paradoxal nu este părăsit de către cei de la bord din raţiuni de confort momentan şi de speranţă în producerea unei minuni salvatoare. De multe ori, religia a oferit un suport nefericit pentru continuarea rămânerii pe o corabie care se scufundă în locul mobilizării celor prezenţi în a găsi o soluţie de plecare şi salvare.
Universul este dinamic, acest lucru fiind vizibil atât la scară atomică, precum şi la nivel cosmic, al galaxiilor aflate într-o continuă mişcare. Nimeni, în afară de om, nu încearcă să oprească în vreun fel ritmurile universale, rezultatul neputând fi decât unul dramatic, ba chiar tragic. Plecând de la faptul că suntem trecători pe pământ, nu ar trebui să ne ataşăm excesiv de feluritele forme de ordine, ce oricum vor trece, şi în felul acesta să ajungem să ne prăbuşim o dată cu acestea. În plus, teza mea este că scopul existenţei umane, în opoziţie cu orice altă formă de existenţă, se află sub semnul căutării şi chiar al găsirii „transcendenţei”, fapt ce presupune o mişcare continuă la nivel fizic, dar mai ales la cel mental. Orice agăţare excesivă de forme sau structuri de orice fel, nu se poate solda decât cu un final nefericit, fiindcă mai devreme sau mai târziu timpul ce ne este alocat va expira şi vom fi expulzaţi în nefiinţă fără niciun fel de recurs şi fără a mai putea întreprinde ceva.
Iar găsirea „transcendenţei” reprezintă o experienţă interioară care odată atinsă ne va conferi puterea de a trece cu bine prin ordine sau dezordine în orice situaţie, având simţământul că indiferent ce se poate întâmpla cu noi, totuşi vom avea întotdeauna ceva util de învăţat. Iar faptul că nu putem trăi mii de ani pentru a putea vedea rezultatele la scara istoriei, nu va mai fi un lucru care să ne producă nefericirea, fiindcă în final toate structurile de ordine nu reprezintă altceva decât etape pe drumul devenirii umanităţii către „transcendenţa finală”, pe care o putem numi „nemurire”.

top