1107 - 17 decembrie 2018 - ANALIZE
Români celebri: Actorul de comedie Alexandru Giugaru
Veteranul de război Ionel Tuţă: Îmi doresc ca România să fie o ţară prosperă şi liberă de toate nevoile
Grecia: O bucăţică de România adusă de o clujeancă pe Skiathos, una dintre cele mai verzi insule
60 de ani de când NASA şi-a început oficial activitatea
The Huffington Post: România ar putea fi considerată "cea mai frumoasă țară a Europei"


Români celebri: Actorul de comedie Alexandru Giugaru

Unul
dintre cei mai mari actori de comedie, Alexandru Giugaru s-a născut la 23 iunie 1897, la Huşi, judeţul Vaslui. A urmat cursurile Liceului Cuza Vodă din oraşul natal şi apoi în 1926 a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, potrivit volumului ''1234 cineaşti români'', Editura Ştiinţifică, 1996.
A desfăşurat o prodigioasă activitate teatrală pe scena Teatrului Naţional Bucureşti şi a interpretat o serie de personaje comice, adesea cu o notă grotesc-caricaturală, multe dintre acestea din repertoriul caragialian. Printre piesele în care a smuls ropote de aplauze pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti s-au numărat "O noapte furtunoasă" (1942) regia Jean Georgescu, "O scrisoare pierdută" (1953) regia Sică Alexandrescu şi Victor Iliu şi "D'ale carnavalului" (1958) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, în care i-a avut parteneri de scenă pe Grigore Vasiliu Birlic, Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Elvira Godeanu.
Cu ''Revizorul'' de Gogol a mers în turneu la Moscova, cu ''Bădăranii'' de Carlo Goldoni - în turneu la Veneţia. Unul din multele sale roluri memorabile a fost cel din piesa ''Conu Leonida faţă cu reacţiunea'', interpretată în travesti alături de Grigore Vasiliu Birlic. S-a remarcat şi în piesa de teatru ''Coana Chiriţa'' de Tudor Muşatescu, în ''Take, Ianke şi Cadâr'' regizată de Ion Finteşteanu, ''Nevestele vesele din Windsor'', potrivit CineMagiawww.cinemagia.ro.

Vocea sa inconfundabilă şi jocul extrem de natural l-au recomandat şi pentru roluri în filme. Prima peliculă în care a apărut a fost "Legenda celor două cruci" (1925), în regia lui Ghiţă Popescu şi a lui Eftimie Vasilescu.
A mai jucat în filme precum "Păcală şi Tândală la Bucureşti" (1925) în regia lui Aurel Petrescu, "Venea o moară pe Siret" (1929) regia Martin Berger, "Directorul nostru" (1955) regia Jean Georgescu, "Popescu 10 în control" (1955) regia Traian Fericeanu, "Două lozuri" (1957) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, "Telegrame" (1959) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, "Bădăranii" (1960) regia Sică Alexandrescu şi Gheorghe Naghi, "Post-restant" (1961) regia Gheorghe Vitanidis, "Doi băieţi ca pâinea caldă" (1962) regia Andrei Călăraşu, "Mofturi 1900" (1964) regia Jean Georgescu, "Haiducii" (1965) regia Dinu Cocea, "Corigenţa domnului profesor" (1966) regia Haralambie Boroş, "Răpirea fecioarelor" (1967) regia lui Dinu Cocea.
În anul 1964, a obţinut titlul de ''Actor emerit'' şi ''Premiul de Stat''. A fost căsătorit şi a avut doi copii.
A murit la Bucureşti, la 15 martie 1986. 
AGERPRES

top

Veteranul de război Ionel Tuţă: Îmi doresc ca România să fie o ţară prosperă şi liberă de toate nevoile

Colonelul în retragere Ionel Steluţă Tuţă, veteran de război în vârstă de 96 de ani, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că, la împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, şi-ar dori ca România să fie 'o ţară prosperă' şi 'liberă de toate nevoile', iar tinerii ar trebui să îşi iubească ţara şi politicienii 'să nu se bată între ei'.

În perioada 1942 - 1945, Ionel Tuţă a fost pe frontul de Vest, în Ungaria şi Cehoslovacia, în linia I. A absolvit Liceul Militar Craiova şi Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie Piteşti, ca şef de promoţie. A primit numeroase decoraţii, printre care şi Ordinul Steaua României şi Ordinul Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară.
AGERPRES: Cum aţi ajuns să trăiţi experienţa războiului? Cum aţi ajuns pe front?
Ionel Tuţă: Războiul este foarte greu. O să vă spun o poveste de război. Acolo, am stat cu sufletul la gură. Ce înseamnă a sta cu sufletul la gură? Sufletul este Sfântul Duh. Treimea este formată din Dumnezeu - Tatăl, Dumnezeu - Fiul Iisus Hristos şi Sfântul Duh. Sfântul Duh intră în corpul omului odată cu prima respiraţie pe care o ia copilul la naştere şi rămâne în corpul lui până moare. Când moare, Sfântul Duh îşi dă înapoi duhul lui Dumnezeu. Şi de asta se spune: "Şi-a dat duhul". Şi spui "Sunt cu sufletul la gură" în momentul când se apropie moartea. Pe front, eşti cam tot timpul cu sufletul la gură. Dar asta e viaţa.
AGERPRES: Aţi fost trei ani pe front. Cum vă amintiţi experienţa asta?
Ionel Tuţă: Războiul este foarte greu, pentru că sunt atâtea lucruri pe care nu le înţelegi şi te trezeşti că eşti în copcă.

AGERPRES: Cum aţi ajuns acolo? De ce v-aţi dus pe front?
Ionel Tuţă: Niciodată nu am zis "Nu!". Întotdeauna am zis "Da, mergem pe front!". Şi pe front am rămas tot timpul. Soldatul era lângă mine şi eu îl aveam ca pe camaradul meu, deşi era soldat. Mie mi-a plăcut să fiu blând cu subordonaţii mei, să îi iubesc, să ştie că e cineva lângă ei. Asta a fost situaţia.
AGERPRES: Ce v-a făcut să rezistaţi pe front?
Ionel Tuţă: Şi părinţii. Şi fraţii. Şi surorile. Toţi! Am fost cu ei pe front, în sufletul meu. I-am păstrat aici (arată spre inimă, n.r.), iar ei m-au păstrat aici (arată spre tâmplă - n.r.). Mi-au murit aproape toţi, sunt singurul care a mai rămas din nouă fraţi.
AGERRES: În ce an aţi ajuns pe front şi cum aţi luat decizia să mergeţi?
Ionel Tuţă: Pe front am ajuns după ce am terminat Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie. Eu sunt şeful promoţiei de ofiţeri de artilerie, am absolvit liceul când aveam aproape 20 de ani. Din peste 200 de camarazi, am fost pe primul loc, cu o medie aproape de nota 10. Mi-au plăcut mult copiii, i-am îndrăgit. Am şi eu doi copii şi patru nepoţi.
AGERPRES: Spuneaţi că în război v-a ajutat ce aţi purtat în suflet.
Ionel Tuţă: Pe toţi i-am avut în sufletul meu.

AGERPRES: Dar unitatea dintre persoane, legătura, relaţia cu alţi soldaţi?
Ionel Tuţă: Legătura între persoane se face pe front, unde ştii că mori la un loc. Şi ne ajutam aşa: "Dacă tu o să mori înaintea mea, să ai grijă de familia mea!".
AGERPRES: Aţi ajuns în 1942 pe front şi aţi stat trei ani. Unde anume aţi fost pe front?
Ionel Tuţă: Da. Eu am terminat liceul la 1942 şi am făcut doi ani de Şcoală Militară de Ofiţeri de Artilerie. Pe front am fost după ce am terminat Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie. Am fost în tot frontul din Vest, ca să zic aşa, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia.
AGERPRES: Am văzut o fotografie cu dumneavoastră în timp ce eraţi pe front, lângă un tun. Unde este făcută?
Ionel Tuţă: Într-o pauză de repaus. Adică aveam concediu de odihnă, ne dădea dacă voiam, ne dădea şi mai mult. Acesta este, ca să zic, armamentul cu care eu m-am îndrăgostit. O să vă spun o poveste cu tunul. Se petrecea undeva în Ungaria. Luptam noi contra ungurilor. Erau ungurii înspre vest, românii înspre est. Când am mers pe front, eu îndeplineam următoarea misiune - observator înaintare. Ce rol avea observatorul înaintare? El stătea în linia întâi a trupelor noastre, a Infanteriei - erau tot timpul pe prima linie, aveau tranşee făcute, care îi adăposteau de gloanţele şi proiectilele inamicului. Şi când am ajuns eu pe front în luptă cu ungurii, la observatorul pe care l-am ocupat, am găsit un tun. Deci ungurii, când au plecat de pe linia întâi, au lăsat un tun - obuzier se cheamă, că are calibru mai mare -, l-au părăsit şi şi-au luat numai aparatele de ochire cu care puteau să facă calcule şi să tragă de la distanţă mare - nici nu vezi tunul, nici el pe tine. Şi am găsit muniţie multă acolo şi tunul răsturnat. În loc să stea pe două roţi, stătea întors pe o singură roată. Eu aveam cu mine şi vreo patru soldaţi.
Ca observator înaintare ai nevoie de binoclu, de lunetă, de telemetru, de o serie de aparate cu care îţi făceai calculele de distanţa la care tragi, direcţia la care tragi. Şi mi-am luat cei patru ostaşi cu mine, pentru că începuseră ungurii să ne bombardeze ei. Noi îi bombardam pe ei că erau de partea cealaltă. Ei erau băgaţi într-o căpiţă de porumb, de coceni de porumb şi noi ocheam - n-aveam aparate de ochit, ce să facem? - trăgeam cu tunul ca şi când am fi tras cu puşca. (...) Şi atunci, am folosit obuzierul ăsta ca pe o puşcă şi am tras noi câteva proiectile, am dărâmat câţiva coceni de porumb pe acolo, dar le-a venit rândul maghiarilor şi ne trezim că încep ei să ne bombardeze. Atunci eu ce am făcut? Mi-am luat cei patru oameni şi am plecat către tranşeele noastre, undeva puţin mai înapoi, aveam tranşee, adăpost. Un rusnac - (...) ruşii când noi am trecut de partea lor şi i-am părăsit pe nemţi, aşa ne ţineau închingiuiţi, ruşi în dreapta, ruşi în stânga şi noi la mijloc, nu puteam să facem nicio mişcare -, când a văzut rusnacul că eu plec cu oamenii, vine cu un pistolet la mine şi mi-l pune la tâmplă: "Mama ta de drac, te împuşc! Unde ai vrut să fugi?". Pentru că i-au zis că vreau să fug. Nu era adevărat. Nu puteam să sacrific viaţa soldaţilor mei şi a prietenilor pe care îi cunoşteam. Cine m-a scăpat pe mine în situaţia asta grea în care m-am găsit? Eu aveam trei aliaţi: pe Dumnezeu - Tatăl, pe care l-am iubit de mic copil. (...) După Dumnezeu, m-au ajutat prietenii cu care luptam, ne ajutam unul pe altul. Şi m-a mai ajutat al treilea aliat, faptul că învăţasem puţine cuvinte de la ruşi. Când au venit ruşii la noi, ne spunea şi comandantul nostru de liceu militar: "Învăţaţi limba rusă cântând!". Şi noi învăţam limba rusă plângând, nu cântând. (...) Al doilea aliat (...) şi cel mai important: mama mea, care se ducea zilnic la biserică şi se ruga pentru viaţa mea şi pentru sănătatea mea. Deci Dumnezeu, mama credincioasă şi învăţarea limbii ruse "cântând''.
AGERPRES: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fii patriot?
Ionel Tuţă: O, nu e altul ca mine! Lauda de sine nu miroase bine! Să fii patriot înseamnă să îţi iubeşti patria, din suflet s-o iubeşti! Şi patriotismul ăsta se naşte, în primul rând, pe front şi, după aceea, cu camarazii cu care eşti şi ne ajutam unul pe altul.

AGERPRES: Ce mesaj aţi transmite tinerilor care nu ştiu ce înseamnă războiul?
Ionel Tuţă: Eu am fost şi profesor în Şcoala militară. Am educat elevi tineri, am fost şi profesor şi în Academie, în Universitate. Am fost profesor universitar şi am predat două cursuri importante: psihologia şi pedagogia. Ce înveţi pe cineva la pedagogie? Îl înveţi cum să aleagă cea mai bună metodă ca tot ce ştii tu, el să le înghită, să le însuşească într-un timp scurt. Nu ca un tocilar sau ca un papagal.
AGERPRES: Ce le-aţi spune tinerilor despre război?
Ionel Tuţă: Eu acum mi-am cam terminat legătura cu Armata. Peste câteva zile o să mă facă general, adică îmi dă încă un grad în plus. Am văzut la ei (la tineri, n.r.) puţină dragoste faţă de patrie. Nu la toţi! Tinerii noştri sunt nişte oameni deosebiţi. Ne-au adus multe medalii şi realizări. De aceea, eu iubesc tineretul şi, când mă duc la nişte şcoli, povestesc tinerilor din licee, din şcoli, ce înseamnă să fii pe front, ce am făcut eu pe front. Aşa de mult i-am impresionat că, după ce am terminat de vorbit, tineri, copilaşi de 12-13 ani, s-au ridicat toţi în picioare şi m-au aplaudat. Le-am mulţumit, dar nu mă aşteptam la gestul ăsta.
AGERPRES: Şi cum ar trebui să fie tinerii?
Ionel Tuţă: În primul rând, mă apropii de ei prin faptul că îi simt fie ca pe fraţii mei mai mici, mai mari, fie îi iubeam că erau sărmani. Şi ca sărmani veneau pe front să câştige un ban în plus pentru familie. Şi atunci, pe ăştia îi ajutam cei mai mult, nu-i trimiteam la misiuni grele sau îi trimiteam însoţiţi de unul mai curajos. Îmi era milă de ei. Eu iubesc tineretul şi ţin la el foarte mult. Nu le arătam că eram stăpânul lor sau comandantul lor, le arătam că sunt fratele lor mai mare sau că sunt tatăl lor mai mare, dacă aveam soldaţi mai în vârstă.
AGERPRES: Dacă aţi fi acum pe front, ce i-aţi spune unui tânăr ca să îl motivaţi?
Ionel Tuţă: Ce să le spun? Că ţara asta e săracă şi că noi, tineretul ăsta trebuie să o facă să fie o ţară bogată. Vorba lui Eminescu: "Săraca ţară bogată". Avem de toate: petrol, minereu de toate felurile, tractoare, păduri, munţi de toate felurile. Adică aşa cum spune Eminescu: Avem bogată ţară, dar tot săracă. De aceea, Ferdinand - tatăl lui Carol al II-lea - când stătea de vorbă cu Carol îi spunea: "Să asculţi de la mine trei sfaturi: Primul şi cel mai important: Nihil Sine Deo! Nimic fără Dumnezeu. Al doilea: Nimic pentru tine, totul pentru ţară. Tot ce câştigi tu ca rege al României să nu păstrezi niciun fir de aţă. Pentru ţara asta săracă, totul pentru ţara asta, să dai tot să mănânce ţăranul sărac!".
AGERPRES: Cum vi se pare România în prezent, la o sută de ani de la Marea Unire?
Ionel Tuţă: Mi se pare că nu avem politicieni.
AGERPRES: Avem mulţi politicieni.
Ionel Tuţă: A, ca lepre. Mă iertaţi că spun aşa. Ei nu ştiu decât să se bată între ei, să câştige ei cât mai mult, cât se poate de mult şi restul nu-i interesează. Uite, acum să se bată Dragnea cu Tăriceanu, să se bată Tăriceanu cu mai ştiu eu care, români de-ai noştri. Păi e bine? Nu e bine.
AGERPRES: Ce mesaj le-aţi transmite politicienilor?
Ionel Tuţă: Cele trei sfaturi date lui Carol al II-lea de Ferdinand. Suficient!
AGERPRES: Spuneaţi că o să fiţi făcut general în câteva zile. Câte medalii aţi primit de-a lungul vieţii?
Ionel Tuţă: Astea care mi-au încăput pe piept. Eu am fost medaliat şi pentru meritele mele din viaţa civilă, nu numai pe front. Şi atunci, am decoraţii şi din viaţa civilă şi din viaţa militară. Din viaţa militară am luat acum, de curând, o medalie dată de Statul Major al Apărării Patriei. Am primit o decoraţie de la slovaci...
AGERPRES: Cum v-aţi dori să fie România?
Ionel Tuţă: România să fie o ţară prosperă, o ţară liberă de toate nevoile, să zdrobească inamicul în faşa lui, unde o să se găsească. Noi sărbătorim acum Unirea cea mare, adevărata unire. Pentru că pământul ţării româneşti a fost râvnit de toţi horii şi vandalii care veneau din Asia, din Africa şi America şi ne vandalizau. Aveau nişte domnitori, o mândrie - Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu, Vlad Ţepeş... Fiecare domnitor pe care l-am avut avea dragostea lui faţă de patrie. Eu n-am putut iubi pe hapsâni şi pe cei lacomi să pună mâna pe tot ce e mai bun - să aibă ei, ceilalţi nu-i interesează. Pe mine urmează să mă avanseze zilele astea la gradul de general. La gradul de general ai şi acolo multe de făcut. Sunt tineri cei care sunt acum la grad de general. Eu n-am să fac altceva decât, dacă voi fi cu ei împreună, să îi învăţ cum să fie buni cu poporul, poporul românesc care a făcut ţara asta. Aşa că numai sfaturi bune le-aş da, ca să iubească ţara românească.

AGERPRES

top

Grecia: O bucăţică de România adusă de o clujeancă pe Skiathos, una dintre cele mai verzi insule

Skiathos, considerată cea mai verde insulă grecească, atrage turişti din toate colţurile lumii nu doar prin frumuseţea plajelor, ci şi prin cele peste o mie de taverne, una dintre ele este cea a unei clujence care a adus pe tărâmul grecesc o parte din România şi poate fi recunoscută imediat după steagul tricolor care flutură la intrare.
Dincolo de ce spun unii sau alţii despre legendele ei, localnici sau turişti, toţi susţin că Skiathos este cea mai verde insulă grecească şi poate că tocmai de aceea şi cea mai frumoasă. Cel puţin una dintre plajele sale este în top 10 european sau chiar mondial, conform specialiştilor. Skiathos este o insulă din Marea Egee, de numai 14 km lungime şi 4 lăţime. Şi dacă ai vrea, poate că ţi-ar fi greu să te pierzi în ea, chiar dacă te-ai ascunde în cele peste o mie de taverne ale sale.
La fel ca turiştii din toate colţurile pământului, pe insulă se găsesc plante de toate felurile. Pe o palmă de pământ ai şi munte şi mare, sunt şi pini, şi măslini, şi platani, lămâi, portocali, plante aromatice.
"Insula Skiathos este o insulă micuţă, are 42 km pătraţi, o insulă cosmopolită, în care tradiţionalul se îmbină cu modernismul. Ea are aproximativ 69 de plaje cu nisip fin; cele mai renumite, pe care turiştii aleg întotdeauna să le viziteze sunt Koukounaries, decorată cu blue flag, Agia Eleni, pentru apusurile extraordinare, Ambelakia, pentru linişte. Sunt foarte multe. Una dintre ele, cea mai socială, este Lalaria, care se atinge doar pe apă, formată din pietricele albe, zonă stâncoasă. Plaja Koukounaries este în top 10 în Europa şi este decorată blue flag de către Asociaţia europeană de turism. Aici se poate face orice chestie grecească, însă Skiathos Town oferă foarte multă distracţie, foarte multe cluburi, taverne, mâncare proaspătă, mâncare de toate soiurile, toate tipurile de turişti. 80% din insulă este acoperită de păduri de pin, este verde în tot sezonul. Pe plajă veţi întâlni aceşti platani foarte vechi, unii de peste 200 de ani", spune Alina Nicolae, agent de turism.
Pe plajele din Skiathos parcă simţi cum calci pe urmele zeilor, însă atracţiile insulei sunt variate.
"De aici se pot face multe excursii opţionale în jurul insulei, poţi descoperi centrele de scufundări, există un centru de echitaţie în care turiştii pot merge cu căluţii. Este şi o rezervaţie naturală unde sunt animale mici, tot felul de păsări, fazani, iepuraşi. Zborul din România durează cel mult o oră şi jumătate. Sunt chartere de la Bucureşti şi Cluj, iar anul viitor vor fi şi din Timişoara", adaugă Alina Nicolae.
Una dintre atracţiile insulei îl reprezintă şi restaurantul unei clujence din Băişoara, Ana Maria Capra, care spune că împarte în inima sa Apusenii şi mările Greciei, dar care va rămâne mereu îndrăgostită de România. Iar semnele cele mai vizibile sunt faptul că l-a învăţat limba română pe soţul grec, Hristo, la fel cum l-a învăţat şi pe fiul său, Teodorus, născut în Germania. Dar cel mai important semn poate că este drapelul României, care flutură la intrarea în local.
"Sunt foarte patrioată, eu nici nu mă gândeam să nu am steagul românesc atârnat la taverna mea. Mulţi nu văd steagul când intră şi-l văd când pleacă. Dar le spun eu că este steagul şi atunci, merg şi fac poze şi-s foarte încântaţi că văd steagul nostru aici. Îmi place foarte mult în România şi visul meu este să termine şcoala fiul meu şi să vin aici 6 luni şi să stau acolo 5 luni. Aceste este visul meu, să mă mut acolo înapoi", spune Ana Maria Capra, în vârstă de 44 de ani.
De 14 ani este în Grecia, cu familia sa, după ce alţi 10 ani a lucrat ca bucătar în Germania. De 6 ani lucrează la propria tavernă, la care în fiecare an, mărturiseşte clujeanca, ajunge şi actorul Florin Piersic.
"Este foarte greu să ai o tavernă în Skiathos pentru că e concurenţă foarte mare şi dacă nu faci lucruri de calitate, dacă mâncarea nu e bună... Trebuie să fii atent la orice, că sunt peste 1.000 de taverne în Skiathos. Ne străduim să facem mâncarea să fie bună, clienţii să se simtă bine la noi. Şase luni lucrăm timp de 14-15 ore pe zi, din aprilie până în octombrie. Fiul meu, care are 18 ani, este foarte implicat aici, munceşte foarte mult şi abia aştept să-mi iau şi eu concediu. Florin Piersic vine în fiecare an, a fost domnul Ioan Bocşa, vin foarte mulţi", susţine Ana Maria.
Tot ea explică de ce un turist ar trebui să aleagă insula Skiathos.
"În primul rând, Skiathos este o insulă foarte frumoasă, verde. Pentru români reprezintă o facilitate, pentru că un zbor din Bucureşti sau din Cluj durează o oră şi 20 de minute. E foarte comod. Şi sunt foarte multe de văzut aici. O grămadă de plaje, poţi să mergi peste tot, e accesibilă oriunde şi oricând unui turist. Insula este foarte mică, 14 km lungime, 4 lăţime, în două-trei zile ai făcut toată insula. E foarte frumos, mie îmi place pentru că nu e ca alte insule, nu este o insulă seacă, e verdeaţa, pinii sunt până în plajă. Este muzeul Papadiamantis, un scriitor şi un poet din Skiathos, pot să viziteze muzeul naval, pot să viziteze o grămadă de mănăstiri, aici sunt foarte multe, să se plimbe prin oraş, că e foarte frumos, cu străduţe mici", continuă Ana Maria Capra.
O altă româncă stabilită pe insulă, cel puţin o jumătate din fiecare an, este Alina Bazgu, din Craiova, împreună cu soţul său Aurelian, pasionat de ambarcaţiuni.
Am cumpărat aici o casă, pentru că acesta a fost locul cel mai plăcut, locul în care am considerat că ne simţim cel mai bine, ne simţim aproape ca acasă sau poate chiar mai bine câteodată, pentru că aici tot timpul e cald şi modul de viaţă e altfel. Ai măsline, ai ulei de măsline, tot felul de fructe, legume pe care la noi nu se găsesc, portocale, lămâi. Modul de viaţă e mult mai sănătos aici", spune Alina.
Ea împărtăşeşte şi celor interesaţi ce a determinat-o să se simtă atrasă de această insulă.
"După părerea mea, acesta este cel mai frumos loc în care poţi să te relaxezi. Toată Grecia este frumoasă, este superbă, peste tot găseşti insuliţe de tot felul, cu grote, cu cadru natural, în Grecia este minunat peste tot. Mie în Skiathos îmi place în mod deosebit pentru că este zona în care ne-am simţit cel mai bine, am simţit că vrem să ajungem, aici am ales să ne şi stabilim", punctează Alina.
Soţul său, Aurelian, a călătorit pe tot globul, dar spune că nicio altă zonă nu i-a plăcut mai mult decât Skiathos.
"Zona Skiathos este cea mai verde zonă din Grecia, chiar nu există un aer mai curat în alte zone. Aici este un foarte puternic miros de brad, sunt foarte mulţi brazi şi ei nu trăiesc decât în zone prielnice. În acelaşi timp, se găsesc şi citrice, măslini, portocali, care în alte zone nu sunt. Dar cel mai mult pentru aer. Aerul de aici nu se compară. Aici toată lumea speră să treacă de 100 de ani. Chiar vorbeam cu cineva şi spunea că aici abia de la 105 ani îşi pune problema că poate să moară, mai repede în niciun caz. Peisajul este mirific, se pot face excursii pe munte, plajă, se ţin seri greceşti. Eu zic că un loc ca acesta, vorbind ca un om care a fost aproape peste tot, care am călătorit foarte mult, în mare parte de glob, zona aceasta este unică", spune Aurelian, un oltean care a trecut Atlanticul cu velierul său, într-o întrecere de profil, şi chiar a câştigat locul 1 la grupa E.
Pasiunea sa pentru ambarcaţiuni l-a dus şi spre acţiuni caritabile, dar şi de promovare a României.
"Este o pasiune mai veche, de asta am ajuns să trec oceanul cu barca şi am reuşit. Barca e acum în Trinidad Tobago. Am făcut şi o campanie pentru copiii cu autism din România. Acum o să traversăm invers, în anul Centenarului, venim din Caraibe în Europa", afirmă Aurelian.
Doi turişti români se alătură şi ei celor care laudă frumuseţea insulei Skiathos.
"Este un loc foarte frumos, pe care îl recomand tuturor. Îmi place plaja, apa este foarte curată, foarte limpede. Am fost şi în alte părţi ale Greciei, toate destinaţiile sunt particulare, dar aici e vegetaţie. Foarte mult mi-au plăcut plaja, oamenii, distracţia de seară", spune Cătălin Marius, din Bucureşti.
Georgeta Petrovici este din Timişoara şi se află pentru prima dată în Skiathos. A impresionat-o mai ales mirosul insulei.
"Are în jur de 70 de plaje şi într-un sejur de o săptămână trebuie să faci o selecţie ca să poţi să bifezi cât mai mult din experienţa pe care o oferă insula aceasta. Pe de altă parte, e zona aceasta de lagună, care mi se pare absolut fabuloasă pentru orice om apropiat de natură. Totul e frumos în Grecia, lucrurile miros altfel, niciunde în altă ţară nu am întâlnit mirosurile de aici, sunt parfumuri, sunt mirosuri deosebite, totul e paradisiac. Aici am conştientizat că miroase frumos la fiecare colţ de stradă, la fiecare doi metri pe care îi avansezi. Faptul că este atâta vegetaţie contează. Sunt plante naturale, plante aromatice pe care le folosim în bucătărie. Până acum, am apucat să văd mai multe plaje, iar una a fost cu adevărat superbă, nu-mi amintesc numele, e cu nisip negru", spune timişoreanca.
hiar dacă Skiathos este o insulă micuţă, rămân multe lucruri de spus despre atracţiile sale, care ar trebui, mai degrabă, descoperite decât citite.
AGERPRES

top

60 de ani de când NASA şi-a început oficial activitatea

Administraţia
naţională pentru problemele aeronauticii şi cercetarea spaţiului cosmic (NASA, National Aeronautics and Space Administration) şi-a început oficial activitatea la 1 octombrie 1958, conform www.nasa.gov.
Evenimentul a avut loc în contextul concurenţei americano-sovietice pentru cucerirea spaţiului. Mai exact, după ce, la 4 octombrie 1957, Uniunea Sovietică a trimis primul său satelit în spaţiu cu Sputnik 1, preşedintele american de atunci, Dwight D. Eisenhower, a cerut Congresului creeze o agenţie spaţială civilă. La 29 iulie 1958, el a semnat legea de creare a NASA, în care se preciza: "Congresul declară este politica Statelor Unite ca activităţile din spaţiul cosmic trebuie fie dedicate scopurilor paşnice şi în beneficiul întregii omeniri".
Ca instituţie, NASA este succesoarea unei structuri anterioare, Comitetul consultativ naţional pentru aeronautică (NACA, National Advisory Committee for Aeronautics). La acea dată, personalul număra doar 8000 de angajaţi şi avea un buget anual de 100 de milioane de dolari.
În momentul începerii activităţii, NASA a moştenit trei laboratoare de la fosta structură: "Langley Aeronautical Laboratory" (înfiinţat în 1918), "Ames Aeronautical Laboratory" (înfiinţat lângă San Francisco, în 1940), respectiv "Lewis Flight Propulsion Laboratory" (care funcţiona din 1941 şi avea sediul la Cleveland, Ohio). Acestora li se adaugă alte două mici laboratoare pentru teste, situate la Muroc Dry Lake, în deşertul California, respectiv pe Insula Wallops, Virginia.
La 11 octombrie 1958, are loc prima lansare NASA: misiunea Pioneer 1. Un alt succes al primului an de funcţionare l-a constituit lansarea Pioneer 3, primul satelit american ce a atins o altitudine de aproximativ 102.000 km. Primul mare program în domeniul aeronauticii şi al aplicaţiilor spaţiale l-a constituit Programul Mercur, prin care s-a urmărit dacă oamenii pot supravieţui în spaţiu.
La 5 mai 1961, astronautul Alan B. Shepard Jr. a devenit primul american în spaţiu când a pilotat Freedom 7 într-un zbor suborbital. În anul următor, la 20 februarie, John Glen a fost primul american pe orbită în jurul Pământuluiîntr-un zbor de 5 ore cu Friendship 7.
A urmat Programul Gemini. Primul zbor cu echipaj uman al proiectului Gemini a fost Gemini III, care a avut loc la 23 martie 1965.
În anii următori, NASA şi-a concentrat eforturile către zborurile spre Lună, prin Programul Apollo, în contextul în care, la 25 martie 1961, preşedintele John F. Kennedy a declarat , până în 1970, SUA ar trebui poată trimite oameni pe Lună şi înapoi pe Terra în condiţii de siguranţă. Punctul culminant al acestei iniţiative l-a reprezentat misiunea Apolo 11, din anul 1969, când s-a reuşit trimiterea primului om pe Lună. Neil Armstrong a fost comandantul navei Apollo 11, care la 16 iulie 1969 a fost lansată de la baza Cape Kennedy. La 20 iulie 1969, Neil Armstrong a fost primul pământean care a păşit pe Lună, moment în care a rostit faimoasele cuvinte: ''Un pas mic pentru (un) om, un salt uriaş pentru omenire''. A fost urmat de Buzz Aldrin. Au fost amplasate pe Lună instalaţii de cercetare, fiind prelevate probe de praf selenar; totodată, a fost dezvelită o placă memorială, rămânând înfipt în solul selenar un drapel al SUA. Întoarcerea modulului ''Eagle'', recuplarea cu nava, îmbarcarea astronauţilor şi întoarcerea pe Terra au decurs conform planului. Aterizarea pe Terra a avut loc la 24 iulie 1969.
Skylab a fost prima staţie spaţială americană, construită de NASA şi lansată la 14 mai 1973 de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida. NASA a dus muncă de pionierat şi în ce priveşte lansările de sateliţi. Generaţiile Echo, Telstar, şi Syncom au revoluţionat comunicaţiile prin intermediul acestei facilităţi. Navetele spaţiale au devenit un obiectiv major al NASA spre sfârşitul anilor 1970 şi în anii 1980. Proiectate fie vehicule ce se pot lansa frecvent şi devin reutilizabile, patru navete spaţiale au fost construite până în 1985.
În 1995, a început din nou colaborarea dintre Rusia şi SUA, care continuă şi în prezent, Rusia şi SUA participând , alături de alte trei mari agenţii spaţiale JAXA (Japonia), CSA (Canada) şi ESA (o asociaţie de mai multe ţări europene), la construirea celei mai mari staţii spaţiale, Staţia spaţială internaţională (International Space Station- ISS).
În ziua de 24 aprilie 1990, telescopul Hubble a fost plasat pe orbită de către naveta spaţială Discovery, la 548 km deasupra Pământului, potrivit www.nasa.gov. Telescopul spaţial este rezultatul colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
Pe lângă numeroasele reuşite, istoria NASA a cunoscut şi trei tragedii majore. Prima, la 27 ianuarie 1967, în cadrul misiunii Apollo 1, a dus la moartea echipajului de trei persoane. La 28 ianuarie 1986, naveta spaţială Challenger s-a dezmembrat la 73 de secunde după lansare, ceea ce s-a soldat cu moartea celor şapte membri ai echipajului. Cea de-a treia s-a petrecut la 1 februarie 2003, când naveta spaţială Columbia s-a dezintegrat deasupra Texasului în timpul reintrării în atmosfera Pământului, toţi cei şapte membri ai echipajului murind
AGERPRES

top

The Huffington Post: România ar putea fi considerată "cea mai frumoasă țară a Europei"

Potențialul
turistic al României a fost elogiat într-un articol publicat sâmbătă de site-ul american The Huffington Post, în care se afirmă țara noastră ar putea fi considerată "cea mai frumoasă din Europa". Autoarea articolului, Patti Morrow, blogger, fotograf și jurnalist specializat în călătorii, s-a declarat impresionată, printre altele, de Transfăgărășan, arhitectura cosmopolită din București, bisericile fortificate din Transilvania și de castelele Bran și Peleș.
În acest articol, intitulat "Is Romania Europe's Prettiest Country? It Just Might Be" ("Este România cea mai frumoasă țară a Europei? Chiar ar putea fi"), Patti Morrow a elogiat câteva obiective turistice ale României: "piețe din orașe încântătoare ce datează din timpuri medievale, dealuri cu pante blânde care se întind cât vezi cu ochii, castele învelite în misterul Contelui Dracula, perspective minunate asupra culmilor stâncoase ale munților și o rețea ce pare infinită de fortărețe și biserici".
i nu uităm de Transfăgărășanfără îndoială cel mai spectaculos drum din lume. Frumusețea naturală a României și diversitatea ei culturală ar putea surprindă. Mărginită de Marea Neagră din sud-estul Europei, printre atracțiile acestei țări se află și fluviul Dunăre și Munții Carpați", a adăugat jurnalista americană în debutul articolului.
Patti Morrow a grupat obiectivele turistice ale României în trei categorii principale: "Orașe, cetăți și sate", "Castele, fortărețe și biserici fortificate" și "Alte atracții".
ORAȘE, CETĂȚI ȘI SATE
După vizita sa în România, Patti Morrow spune țara noastră — și în special Transilvaniaeste locul în care se află "unele dintre cele mai bine conservate orașe medievale din Europa".
Jurnalista a vizitat însă mai întâi Bucureștiul și s-a declarat impresionată de Palatul Parlamentului, labirintul de străduțe pavate cu piatră cubică și arhitectura specială din centrul vechi al capitalei, cunoscută în trecut și sub denumirea de "Micul Paris ". Ea a apreciat și magazinele de antichități, cafenelele și galeriile de artă din București.
Informându-i pe cititorii americani în legătură cu istoria Sibiului, jurnalista reamintește localitatea a fost înființat în secolul al XII-lea de sașii germani și le semnalează faptul orașul, al cărui centru și-a păstrat splendoarea medievală, "este probabil unul dintre cele mai frumoase din România sau poate chiar din Europa". Sunt menționate în acest articol arhitectura medievală, turnurile bine conservate, străzile înguste, clădiri din secolul al XVII-lea, celebrul Pod al Minciunilor și cele două piețe dominate de bisericiPiața Mare și Piața Mică. Patti Morrow a reamintit și despre Festivalul Internațional de Teatru organizat la Sibiu în fiecare an în luna iunie.
Continuându-și călătoria prin Transilvania, Patti Morrow a apreciat biserica fortificată din Saschiz, inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO, și a alocat un spațiu mai mare Sighișoarei, despre care afirmă este "unul dintre cele mai frumoase și mai bine orașe medievale din Europa". Jurnalista americană a apreciat arhitectura locală, clădirile din secolul al XVI-lea, grație cărora Sighișoara poate fi comparată cu "ambianța magică din orașul vechi din Praga și cu Viena". Ea a reamintit și faptul Sighișoara este locul în care s-a născut Vlad Dracul, sursa de inspirație a personajului literar Dracula.
În Sibiel, Patti Morrow a experimentat viața la țară, cazându-se în pensiunea bunicii Eugenia, unde a a învățat prepare brânză și mămăligă și a apreciat gastronomia locală, în special afinata și plăcinta cu mere.
În Brașov, oraș înființat de cavalerii teutoni în anul 1211, jurnalista americană s-a declarat fermecată de combinația colorată și spectaculoasă de arhitectură gotică, barocă și renascentistă.
Patti Morrow a făcut apoi și o vizită în Biertan, unde a admirat biserica fortificată locală, datând din secolul al XV-lea și care a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
CASTELE, FORTĂREȚE ȘI BISERICI FORTIFICATE
După ce a vizitat Branul, jurnalista a spus acest obiectiv turistic, cu turnuri medievale, turnulețe, pasaje subterane și scări în spirală, reprezintă "cel mai notoriu bastion al României". Reamintind cititorilor ei Branul datează din 1212, jurnalista a explicat și misterul și miturile care înconjoară acest castel, asociat adeseori cu legenda Contelui Dracula.
Patti Morrow a vizitat apoi cetatea Rupeaunul dintre cele mai vechi situri arheologice din România, întrucât datează din jurul anului 5.500 î.e.n. din perioada paleoliticului—, localitatea CristianBiserica Evanghelică din localitate datează din 1495 — și Râșnovunde a admirat cetatea medievală locală.
A urmat vizita la Castelul Peleș, care impresionează prin cele "160 de camere ale sale, ahitectura lui neo-renascentistă și amplasarea în pitorescul oraș Sinaia". Finalizat în 1883, Peleșul, reședința de vară a familiei regale a României până în 1947, a fost primul castel din Europa care a adoptat iluminatul cu energie electrică și a găzduit prima proiecție din România a unui film, în 1906, într-o cameră amenajată sub forma unui cinematograf propriu.
ALTE ATRACȚII
Jurnalista americană a fost impresionată de Transfăgărășan, supranumit "cea mai bună șosea rutieră din lume" de realizatorii emisiunii "Top Gear", dar și de peisajul uluitor al Munților Carpați, potențat de priveliști minunate spre barajul Vidraru, lacul glaciar Bâlea și numeroase cascade naturale.
Patti Morrow reamintește Munții Carpați au o lungime de aproape 1.600 de kilometri și mai mult de jumătate din acest lanț muntos se află în România. În Carpații românești, scrie jurnalista americană, trăiesc urși bruni, lupi și râși.
Patti Morrow nu a uitat nici podgoriile și vinăriile din România, o țară care ocupă locul al 10-lea în topul producătorilor de vin din lume, prin prisma cantităților comercializate. Ea a reamintit și faptul un producător român, Cramele Halewood, folosește exclusiv metode tradiționale de preparare a vinurilor.
Vizita în România a jurnalistei Patti Morrow a fost realizată prin intermediul JayWay Travel, o agenție de turism specializată în organizarea de vacanțe în Europa Centrală și de Est și care asigură posibilitatea unor vizite personalizate, în funcție de dorințele turiștilor.
AGERPRES

top